Vorba de joi, 16 martie 2017

În așteptarea bugetului …

Termenul de ”politică publică” ( preluat la noi din francezul ”politiques publiques” ) reprezintă ”o serie de decizii care sunt legate între ele, în scopul realizării unor obiective, precum și mijloacele și resursele alocate în vederea atingerii acestora, în anumite situații specifice.”În  general, o politică publică responsabilă, ar trebui să însemneze o serie, un ansamblu de măsuri luate de către o autoritate publică ( legală și responsabilă în același timp ), care vizează în primul rând îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor, concomitent cu conceperea, implementarea și menținerea ulterioară a unor măsuri de stimulare a creșterii economice.

O politică publică locală responabilă, ar trebui construită pe baza unei ciclicități logice responsabile și anume: 1. Identificarea și definirea problemei 2. Identificarea variantelor de rezolvare și alegerea soluției optime de rezolvare a acesteia 3. Implementarea politicii publice 4. Monitorizarea și evaluarea periodică.

Greșeala principală care se face în cadrul administrațiilor publice locale( cred eu) este aceea că în majoritatea cazurilor se pornește de la o premisă falsă,  identificarea și definirea problemelor fiind una care în cele mai multe cazuri nu are legătură cu”îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor, concomitent cu conceperea, implementarea și menținerea ulterioară a unor măsuri de stimulare a creșterii economice” – ci mai degrabă cu imaginea politică și obținerea ulterioară de voturi din partea cetățenilor.

Există situații în care o administrație publică locală este ” fruntașă” la cheltuirea banului public prin realizarea unor proiecte, însă acestea nu conduc la final, nici la ”îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor” și nici nu au ca efect ulterior”creșteri economice” spectaculoase. Câteva exemple se impun a fi enumerate : construcția unor terenuri de sport în zone în care media de vârstă a populației este mai degrabă apropiată de vârsta de pensionare decât de cea pentru activități sportive, construcția unor cămine culturale sau a unor săli de cultură ”fără număr”, în condițiile în care mediul cultural este într-o suferință evidentă la nivel național și practic scopul pentru care s-au ridicat aceste edificii este puțin probabil a fi atins ( rețelele de distribuție cinematografică fiind reduse la limita subzistenței, iar teatrele naționale făcând turnee din ce în ce mai rar ), construcția de pârtii de schi în zone în care ninge odată la patru ani mai mult de două săptămâni pe sezon,  construcția de ”zone de picnic” în locații în care…nimeni nu merge la picnic, construcția unor edificii de asistență medicală gestionate doar de administrația publică locală, în condițiile în care aceasta nu are resursă financiară să susțină adecvat resursa umană necesară unei bune funcționări ulterioare a acestora, etc. Lipsa unor obiective generale corect identificate și definite, care să genereze logic obiectivele specifice și practic traseul, foaia de parcurs pentru următorii patru-cinci ani, generează de cele mai multe ori, năstrușnicii precum cele din exemplele date.

Așa cum, fixarea unor obiective generale nesemnificative, cu impact redus pe termen mediu și lung, poate conduce în final la închistarea în prezentul cenușiu a unei localități, iar exemple de localități care au edificii semețe din beton și sticlă dar în care cetățenii acestora( de cele mai multe ori șomeri sau asistați sociali ” de profesie” )  își fac nevoile ”în fundul curții” , cară apă potabilă cu găleata de la sute de metri și se spală maxim odată pe săptămână pe tot corpul, sunt la tot pasul în minunata republică.

De aceea cred eu că, atunci când o administrație publică locală serioasă, cu oareșce viziune ”la purtător” creionează o proiecție bugetară pe termen scurt ( bugetul anual ), mediu și lung (bugetele multianuale), ar trebui să-și răspundă cel puțin la trei întrebări, înainte de a lansa în spațiul public orice dezbatere pe această temă :

  1. Unde vreau să ajung peste patru-cinci ani ?
  2. Am resursa financiară și umană pentru a implementa ceea ce vreau să fac pentru a ajunge acolo unde mi-am propus?
  3. Care sunt rezultatele ”sigure” care-mi apar și care mă vor ajuta pe parcursul implementării acestei politici publice?

Restul, cred că sunt chestiuni care țin de ” meșteșugăria conducerii”.

Categorii:Uncategorized

Vorba de duminică, 12 martie 2017

Supărarea calicului

Folclorul românesc are o vorbă : ”Calicul nu-i calic destul, până nu-i și-un pic fudul ! ” Această zicere mi-a venit în minte urmărind recentele evenimente ale summitului UE de la Bruxelles.

Care sunt faptele : Vreme de ani buni, Uniunea Europeană a încercat să reducă decalajele între țările fondatoare și statele recent aderate la clubul european, prin alocarea unor resurse importante către fostele state comuniste din centrul și estul regiunii.O parte dintre tările provenite din fostul bloc socialist ( în special cele care au avut granițe cu țările avansate din Uniune) au înțeles oportunitatea și, accesând fondurile europene și-au construit cu ajutorul acestora o infrastructură foarte apropiată ca dimensiune și calitate de cea a țărilor fondatoare ( și aici vorbesc atât despre infrastructura rutieră și feorviară, dar și de cea reprezentată de rețeaua unităților de învățământ și sănătate). Tot cu ajutorul banilor europeni aceste state au început și procesul de modernizare a administrației centrale și locale, transparența decizională și o anumită zgârcenie în cheltuirea banului public definind noile politici ale acestor state. Iar rezultatele nu au întârziat să apară, în timp.

Ce a făcut România în această perioadă ?Deși avea un precedent istoric – perioada 1866-1947 – atunci când dintr-o ţară mică, România ajunsese un stat cu mărime medie în Europa (locul 8 după numărul de locuitori şi locul 10 după suprafaţă) cunoscând mari progrese pe toate planurile ( cultural, politic și economic ), România nu a mai reușit și de această dată să beneficieze de oportunitatea istorică a momentului. Evident că Traian Băsescu – cel sub conducerea căruia s-a gestionat această perioadă – nu aduce sub nici o formă cu  fostul rege Carol, așa cum premierii perioadei – Tăriceanu, Boc și  Ponta nu aduc nici ei cu alde Brătianu. Ce a făcut în fapt conducerea României  în perioada 1866-1947? A înțeles în primul rând că o dezvoltare accelerată a țării nu poate avea loc fără o sincronizare a instituțiilor statului român cu cele similare ale țărilor vest europene, iar această sincronizare a avut efecte imediate: procesul de modernizare al României ,cu o dinamică extraordinară , prin crearea libertăţii pieţei, producţiei si circulaţiei produselor si valorilor în tot spaţiul european. Legile create de un Parlament format în proporție de peste 80% din oamenii de valoare ai vremii, care au înțeles oportunitatea ivită, au fost unele care au pus România pe o direcție de dezvoltare extraordinară, cu o singură bandă de circulație – spre vest !

Exemplu :În 1887, având în vedere încurajarea industriei mecanizate,  guvernul liberal de la acea vreme a emis o lege care prevedea că orice fabrică nouă care folosea un capital, autohton sau străin, de minimum 50 de mii de lei ( nu uitați că în acea perioadă leul avea ”greutate în aur” ) şi maşini performante ( ”mașini perfecționate” e termenul din lege) , beneficia de următoarele avantaje: 5 ha de pământ oferite gratuit de la stat, scutire pe 15 ani de orice impozite la stat si comună, reducerea cu 40% a tarifelor de transport a mărfurilor pe calea ferată, scutire de taxe vamale la importul maşinilor necesare fabricii şi a materiilor prime care nu se găseau în ţară .

În baza unor astfel de politici a ajuns România să fie gratulată cu expresii de genul ” minunea de la răsărit” și ”București – micul Paris”. Așa s-a ajuns ca pe plan mondial să existe în vreme două burse a grâului – una la Chicago , iar cealaltă la … Brăila , așa s-a ajuns ca să avem primele orașe iluminate din Europa, mai întâi cu petrol ( la Ploiești ) iar mai apoi cu lămpi incandescente cu filament din cărbune ( la Timișoara ). România ultimului deceniu, condusă de o clasă politică perimată, total nepregătită pentru vremurile sosite parcă pe neașteptate pentru ea, afectată de corupție până-n măduva oaselor și orientată doar spre interesele proprii sau de grup, a pierdut în viziunea mea, ”trenul european”. Nu am reușit să atragem fondurile europene puse la dispoziție de către cetățeanul german, englez sau francez , două fiind principalele motive : unu – posibilitatea redusă de fraudare a acestor fonduri și doi –  birocrația (creată de noi) în realizarea unor proiecte care să fie acceptate la finanțare. Primarii români au preferat de-a lungul celor zece ani scurși de la momentul aderării la Uniunea Europeană, să aștepte banii veniți prin consiliile județene, în detrimentul celor veniți din vestul Europei. Așa se face că, în loc să construiască o infrastructură modernă, care să atragă după sine dezvoltarea economică și socială a localităților lor, aceștia au preferat să construiască ( cu sute de mii de euro ) cămine culturale care acum stau părăsite, terenuri de sport în pantă sau celebrele ” parcuri din pădure”.

Unde suntem la 10 ani de la aderarea la Uniune ? România putea să facă pași importanți în vederea dezvoltării sale socio economice dacă ar fi avut , așa cum am vorbit mai sus, oamenii de stat potriviți. Însă pașii făcuți sunt mici , iar acum se discută mult deja despre faptul că nu au fost făcuți corect.La 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, am ajuns să fim fuduli la Bruxelles, cerând cetățenilor germani și francezi ( între timp UK s-a cam lămurit cum stă treaba cu această Uniune și a decis că e mai bine să plece acasă) să nu mai aibă atâtea pretenții față de modul în care NOI gestionăm aderarea la spațiul european, folosindu-ne de expresii venite parcă din cărțile proaste scrise de novicii comuniști ai perioadei Gheorghiu Dej : ” fără România, Europa ar fi mai săracă” sau ” împreună suntem mai puternici” . Așa o fi, împreună vom fi mai puternici, numai că cetățeanul german sau francez  zic că după 10 ani, a venit vremea să cam achităm nota de plată ” fifty – fifty” ! Dacă acum o sută și ceva de ani politicienii care au construit România modernă dădeau legi de încurajare a construirii de fabrici (indiferent de capitalul fondator – străin sau autohton), la 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, politicienii români arată cu degetul spre multinaționale și caută să le supraimpoziteze orice fărâmă de profit obținut.La 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, Parlamentul României  nu este preocupat de dezvoltarea socio economică ci este interesat de a da legi noaptea ” pe furiș ca hoții ” așa cum avea să spună Piața Publică.La 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România are un președinte care se pare că e preocupat mai mult de călătorii, drumeții montane și schi decât de a demara odată pentru totdeauna un proiect ambițios(dar serios în același timp) de țară. Klaus Iohanis devine ușor ușor a doua mare dezamăgire după Emil Constantinescu, cel de la care la fel, așteptările au fost mari, dar rezultatele au fost mici.

Ce se întrevede? Calea României este condamnată să fie una spre vest. Pentru că alternativa unei ”zone gri”, în care noi să stăm cu Miorița noastră și cu poveștile comuniste gen ” ce eram odată  înainte de a ne distruge imperialiștii ăștia” este cea mai proastă soluție posibilă. Nu ura față de capitalul străin este soluția, ci priceperea politică de a te folosi de el în dezvoltarea socio economică a zonei tale. Nu construirea de năstrușnicii este soluția, ci dezvoltarea unei infrastructuri care să aducă în viitor prosperitate zonei tale. Nu alegerea și susținerea unor politicieni care promit avantaje materiale peste noapte, ci a unora zgârciți în cheltuirea banului public și cu oareșce viziune  pe termen mediu și lung.

În 1945 , câteva din cele zece directive date de Ana Pauker pentru construcția comunismului în România sunau cam așa :

-Lichidarea tuturor băncilor prin atacuri împotriva Partidului Naţional Liberal, ai cărui membri sunt proprietarii celor mai multe dintre ele.

-Micile gospodării ţărăneşti trebuie desfiinţate pentru a-i lipsi pe ţăranii mici proprietari de pământ de maşini şi de vite. Acesta va deschide calea spre absorbirea lor în sistemul colectivist.

– Suprimarea treptată a firmelor de import-export, care fac afaceri cu SUA, Marea Britanie şi îndreptarea exportului României spre Uniunea Sovietică şi ţările de sub dominaţia sovietică.

-Suprimarea partidelor istorice, prin arestarea, uciderea şi răpirea membrilor lor.

-Crearea unei organizaţii de poliţie, întemeiată pe o „miliţie populară” de tipul NKVD.

-Nici unui străin, cu excepţia celor din ţările de sub influenţa sovietică nu i se va permite intrarea în România.
Ar trebui să nu uităm că uneori, istoria se repetă. Eu văd destule similitudini între propunerile Anei Pauker din 45 și ceea ce se propune românilor astăzi de către cei care îi conduc. Voi le vedeți?

Categorii:Uncategorized

Vorba de miercuri, 8 martie

 

Femeia zambilă

Astăzi e ziua în care au loc pupăturile… ” cu ocazia….” … ” dar vai, ce drăguț….” …. ” atent ca deobicei”…. ” Victor, ai luat florile pentru ” Duamna”?”.

În general, ține cam până pe la ora 18:00-18:30, atunci când încep reuniunile cu profil tematic ” de ziua femeii să punem de-o băută, zic ! ”

Deși pozăm în oameni de bine, prietenoși atenți și ospitalieri la astfel de zile, datele crude ale statisticii arată fața reală a rumânului : la fiecare 30 de secunde, undeva, într-un colț al Geto Daciei, o femeie este supusă unei agresiuni fizice.3 din 10 femei spun că au fost agresate fizic sau psihic, încă din copilărie, iar datele sunt bazate doar pe cazurile care au fost raportate către autorității, cifrele reale fiind se pare cu mult mai ridicate. Zeci de femei sunt ucise anual în România, uneori cu o cruzime care l-ar face invidios pe scenaristul celebrei serii Saw. În mediul rural românesc, soacra mare îi transmite fiului încă din seara nunții, celebra zicere : ”Bate femeia în fiecare dimineață. Chiar dacă nu știi motivul, îl știe ea! ”

Ținută lângă cratița pentru barabule și curechi călite de către părinți – media celor cu meseria ”casnică ” situându-ne pe un loc fruntaș în Uniunea Europeană – femeia este ”transmisă” apoi către soț, cu scopul de a-i face copii cât mai mulți, de a-i spăla izmenele pline de căcat și de a-i da mâncare caldă, atunci când Bujor vine-acasă de la discuțiile importante cu băieții, care au durat în cel mai fericit caz cam până pe la orele 2 din noapte. Îmbătrânite înainte de vreme, cu chipul brăzdat de riduri adânci, cu mâinile crăpate de la pelincile spălate zi de zi și alungite de greutatea sacoșelor cărate , cu șalele rupte de la munca zilnică-n gospodărie sau de la câmp și deformate de numărul nașterilor, femeia română trage nația după ea, pe drumul unei istorii nescrise.

Dacă vrei să afli unde se află o comunitate pe acest drum, privește femeile de pe stradă și vei afla imediat răspunsul . Pentru că, chipul femeii zambilă îl vei vedea doar astăzi în România reală. De mâine, el revine la normalul geto dac.

Notă : Cât ai citit aceste rânduri, undeva în România, 4 femei au fost agresate fizic.

Categorii:Uncategorized

Vorba de joi, 2 martie 2017

 

Vrednic este !

Citind CV-ul numitului Dragnea Nicolae Liviu se poate observa lesne faptul că,  21 din cei 28 de ani scurși de la lovitura de stat din decembrie 1989, omul cu hamsterul i-a petrecut ca bugetar sadea, ocupând pe rând funcțiile de prefect, președinte de CJ și deputat.

Când citesc declarația de avere a numitului de mai sus, îmi vine greu să înțeleg la valoarea reală suprafața domeniului de 7.000 mp  și de aceea, o compar cu suprafața casei mele, care este de 167 mp. Altfel spus, pe domeniul Dragnea, s-ar fi putut construi cam 42 de imobile asemănătoare cu al meu. Adică ce mai la deal la vale, ditamai cartierul de locuințe. Pe lângă ghiolbănismul afișat prin domeniul amintit, numitul Nicolae Liviu mai deține unul ( sau mai multe, dracu știe ?! ) hoteluri și indirect, conduce o puzderie de firme, dintre care TelDrum este cea mai celebră, mai ales prin faptul că, precum Prâslea cel voinic, firma și-a diminuat cifra de afaceri cu 30% într-un an, interval de timp în care profitul a crescut de 2,5 ori !!!

Acum mai nou, de vreo două zile-ncoace, umblă vorba-n târg cum că numitul Dragnea Nicolae Liviu, ar deține niscavai proprietăți și prin îndepărtata dar exotica Brazilie . Într-o emisiune televizată, fostul prefect de Teleorman – Nițulescu Teodor (cel căruia Liviu Nicolae îi propusese la un moment dat să facă Tel Drum ”bara-bara”)- declară cu subiect și predicat : „Se duceau Dragnea și Mazăre an de an domnule, de două ori pe an, de trei ori pe an… Evident, păi cum, aveau, cumpăraseră (….) Făcuseră o casă mare de vacanță, adică era o chestie. Se ducea cu oameni din Tel Drum acolo, cu prieteni apropiați, cu Fişcuci (Marian Fișcuci, fost coleg de liceu al lui Dragnea, administrator al Tel Drum – n.r.), cu directorul Pitiş (Petre Pitiș, director general al Tel Drum – n.r.). Păi, da, era notorie chestiunea asta”.

Asta m-a stupefiat întotdeauna la oamenii din PSD, ajunși la putere: setea carnivoră de sângele bogăției și dorința nelimitată de a o epata ! Sete pentru care sunt dispuși să treacă oricând peste cadavre – iar cine-și imaginează că ceea ce se întâmplă acum între Dragnea și Ponta diferă cu mult de ce a fost între Năstase și Iliescu sau între Ponta și Geoană , e doar un simpatic copil naiv . În paralel cu socialismul de caviar afișat de cei care conduc destinele PSD la vârf, inșii apar cu o mimă de ”oameni de bine” în orice emisiune televizată, putând vorbi ore în șir despre ” sărmanii români ”, ” bani mai mulți în buzunarele românilor”, ”mândria de a fi român” și alte astfel de năstrușnicii, inventate cu măiestrie aș putea spune, de către consultanții politici israelieni, plătiți la rândul lor cu un purcoi de ”parale socialiste”.

Nicolae Liviu Dragnea nu a apărut din spuma mării la conducerea socialiștilor români. Domnia sa este întruchiparea la vârf a noțiunii de  lider PSD . Pentru că leadership-ul socialist are aceleași caracteristici, de oriunde ar veni el : bogăție nelimitată ( un celebru consultant al celor de la  PSD a povestit într-o emisiune televizată cum că un important personaj din conducerea partidului,  și-a dărâmat o vilă pe care dăduse 500.000 de euro, pentru simplul motiv că stând în piscină nu avea vedere în … cramă !!! ) , arongață maximă, caracter cameleonic, toate stropite în general de o lipsă de cultură crasă .

În timpul ăsta, boul de român este iertător :” lasă mamă , o fi furat, da a făcut și pentru noi câte ceva, mamă ! A făcut… uite a mai dat ceva bani la pensie, a mai mărit și ” alocățiile”, a mai dat câte ceva și la social… a dat mamă, să-i dea Bunul Dumnezeu și Măicuța Domnului sănătate, eu i-aș pupa mâinili mamă, zău așa. Și a adus și la părintili la biserică mamă , a adus icoana făcătoare de minuni … tocmai de la Ierusalim ! Ăilalți a dat mamă? N-a dat ! Ei,vezi matale? Ăilalți n-a dat! ”.

În condițiile în care cei care merg la vot și decid viața cetății sunt cei preocupați de faptul dacă se dă sau nu, iar conducătorii celor care ar trebui să fie alternativa la socialiști sunt practic inexistenți și se luptă la rândul lor pentru ceva caviar care-i cade numitului Nicolae Liviu Dragnea de pe dește atunci când și le linge, nu-mi rămâne decât să spui cu gura largă și din tot sufletul : Vrednic este ! Pentru că ” ce promite, face ! ”

 

 

 

Categorii:Uncategorized

Vorba de luni, 13 februarie 2017

Mulți pufoși își dau cu părerea despre ultimul rău absolut descoperit în România și anume multinaționalele. Fără a cunoaște fenomenul, fără absolut nici o documentare, doar preluând postări (de pe site-uri mai mult sau mai puțin ciudate) pe rețelele de socializare. Să vedem ce spun totuși cifrele și să gândim olecuță înainte de a da share la orice inepție postată.

Care va să zică în România sunt (conform INS) 450.000 de societăți comerciale. Dintre acestea, 30.000 au statut de companie multinațională. Adică 6,6%. Cea mai mare pondere o au cele din domeniul serviciilor – 11.400 de companii, iar cel mai mic număr se înregistrează în domeniul construcțiilor – 2.836 de firme.

În Top 100 exportatori din industrie( adică ăia cu care ne lăudăm pe unde apucăm că aduc valuta în țară) , care acoperă prin volumul exportat circa 52 % din exporturile totale ale Romaniei, 96 din 100 au capital majoritar străin.

570.222 salariati , ceea ce reprezinta 41,4% din numarul salariatilor din industrie, provin din rândul acestor companii, în servicii sunt aproximativ 21,5% dintre salariați – adică 246.844 – iar domeniul comerț completează cu 180.503 salariati, reprezentand 21,4% din total comert la nivel național.

Un top 3 al  cifrelor de afaceri realizate după domeniilor de activitate (codul CAEN) ar fi : 1. Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, 2. Industria metalurgică și 3. Industria alimentară.

În top 500 de companii la nivel național(care generează 40% din totalul vânzărilor din economia României )primele 16 pozitii dupa criteriul cifrei de afaceri sunt ocupate de multinationale. Doar doua dintre acestea au incheiat anul cu pierderi, restul au inregistrat profit. Pierderile generate de către toate multinaționale(fie ele reale sau ”pe hârtie”, pentru a se sustrage de la plata impozitului) sunt de 0,6 miliarde lei,în timp ce numai pierderile primelor două companii cu capital majoritar de stat reprezintă 2,2 miliarde lei.

Despre legenda cu ”multinaționalele plătesc salariații ieftin” . Așa este, dacă ne raportăm la UE sau USA. Dar dacă ne raportăm la nivelul României, media salariilor nete în multinaționale era cam așa : entry level – 300-400 euro, middle level – 700-1000 euro și senior level 1000-1500 euro și peste în unele sectoare de activitate ( IT, extracția și prelucrarea țițeiului). Datele statistice sunt la nivelul oficial anului 2015, conform INS. Același INS care ne spune că salariul mediu net în România, în același an a fost de 465 euro.

Despre transferul profitului și sustragerea de la impozitare. Chestiunea se realizează pe două căi : 1. Prin achiziția de materii prime și materiale din exterior, la prețuri supraevaluate, de la firme aparținând aceluiași grup și 2.Prin vânzarea produsului finit la prețuri scăzute, către o firmă aparținând aceluiași grup. Fenomenul nu este unul singular, prezent doar în România, el este unul la nivel mondial, practicat de multinaționale și în USA și în Regatul Unit și în Franța sau Germania. Dar să comparăm și aici : În USA de exemplu, senatul american estimează că aceste ”inginerii”genereaza pierderi de venituri de cca 100 miliarde  de dolari pentru bugetul federal.În România, Curtea de Conturi estimează că profiturile suplimentare transferate in afara tarii sunt de aproximativ  7 până la 10 miliarde euro, suma care ,daca ar fi impozitată ,ar aduce la buget un plus de 1 până la 1,5 miliarde euro, reprezentând aproximativ  3% din bugetul consolidat si 0,9% din PIB . Însă și aici vom fi salvați nu de către numitul Dragnea Liviu Nicolae ci de către Directiva 1164/2016, care stabileşte norme împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale cu incidenţă asupra funcţionării pieţei interne, care spune că de exemplu, un importator trebuie sa dovedeasca ca produsul pe care il achizitioneaza este exportat de producatorul extern cu acelasi pret in mai mult de 4 state ale U.E.Însă la vânzarea cu un preț scăzut către o companie din același grup, e foarte greu să intervii dacă firma care vinde realizează profit la finele anului fiscal respectiv, iar ceea cu ce se laudă pufoșii pe unde apucă e doar o manipulare de doi franci.

În loc de încheiere : Multinaționalele nu sunt școli de balet sau grupări clandestine de maici Sunt organizații conduse de inși care nu cunosc decât cuvântul profit, pentru că nu îți poți bate joc de banii acționarilor niciodată – asta e regula de bază în orice multinațională! Iar de asistență socială trebuie să se ocupe statul, care primește bani destui de la acestea. Și da, multinaționalele nu angajează și nu vând ”la negru”, așa cum fac destule (să nu zic majoritatea) firmelor cu capital majoritar românesc, arab sau chinez. Iar dacă acum plângem că ”resursele nu mai sunt ale românilor”, ar fi bine să aruncăm un ochi fix în tabăra celor care acum arată cu deștiul către multinaționale. Pentru că aceste resurse nu au fost înstrăinate nici de către Iohannis și nici de către vreun tehnocrat de-al lui Cioloș, ci fix de către pufoșii care  ocupau funcții de conducere și decizie în statul român pe vremea când aceste ”transferuri” au avut loc.

Acestea sunt cifrele, restul sunt povești de adormit copiii.

Categorii:Uncategorized

Scrisoare către fiica mea

Încă mai am în minte imaginea cu tine dormind într-un coș de nuiele, pe bancheta din spate a unei Dacii . Se petrecea acum 21 de ani, pe drumul dintre Câmpulung și Dărmănești. Am încercat dimpreună cu maică-ta să îți oferim tot ceea ce puterile noastre puteau să îți ofere. Te-am învățat să fii corectă, să fii cinstită și să înveți carte, pentru că așa credeam noi că, numai oamenii ”cu carte” pot răzbate în viața asta care, pentru mine a început să semene din ce în ce mai mult cu o cămeșă de noapte , lungă și plină de căcat la capătul dinspre pământ. Am făcut tot ceea ce am făcut până acum, pentru că ne doream ca dealtfel orice părinte de pe lumea asta , să ne fii aproape la bătrânețe, să ne putem bucura de bucuriile tale și să ne îngrijim de copii tăi, așa cum orice bunici de pe lumea asta o fac.

De astă noapte de la ora 01: 25* , am decis să-mi schimb sfaturile către tine și te rog să iei bine aminte la ce am a-ți spune. Zecele care l-ai luat ieri la examen, nu mai are nici o valoare draga mea! Pentru că vremea oamenilor cu carte care reușesc în România, a apus; apusese demult, doar eu, în idioțenia mea de geto dac, mai credeam că lucrurile pot sta și altfel; el nu-ți va ma folosi niciodată în România, însă ”dincolo” îți va prinde bine. Cinstea și corectitudinea de care ți-am vorbit și eu și maică-ta vreme de mai bine de douj de ani, începând de astă noapte de la ora 01: 25*  nu-ți vor mai fi de folos în România, însă ”dincolo” îți vor prinde bine.

Draga mea fetiță,

În România, de astă noapte de la ora 01: 25*, porțile răului s-au deschis, orcii au ieșit și da, vor stăpâni așa cum vor ei aceste pământuri. Pentru că generația mea nu a fost în stare să dea țării ăstea un conducător care să aibe puterea și curajul să-i înfrângă, numărul lor  a crescut pe zi ce trecea, iar astăzi sunt câtă-i frunza și iarba. În România, nu se va mai întoarce niciodată un rege care să câștige bătălia finală cu ei. Te rog să ne ierți că am fost slabi și lipsiți de curaj și poate că nu am făcut tot ceea ce se putea atunci când poate țara asta avea nevoie de noi. Te rog să ne ierți că nu am fost în stare să îți oferim ”o țară ca afară”.  Dar așa am fost învățați și noi la rândul nostru de părinții noștri: să fim corecți, cinstiți și să învățăm carte, pentru că numai oamenii din categoria asta pot răzbate în viață. Pe crucea de mormânt a unui Diaconescu scrie așa : ” Aici odihnește robul lui Dumnezeu Diaconescu …. care a trăit demn și vertical ”. Eu de acolo îmi trag ultimele puteri : din demnitatea și verticalitatea înaintașilor mei.

Draga mea fetiță,

A venit vremea să îți spun ce înseamnă ”dincolo” din  rândurile mele de mai sus. ”Dincolo” înseamnă orice bucată de pământ de pe lumea asta, unde drepturile și libertățile cetățenești sunt la locul lor și sunt respectate cu sfințenie. ”Dincolo” înseamnă orice loc de pe planeta asta, unde cei cinstiți și cu carte sunt liberi și construiesc țara, cei necinstiți sunt la ocnă, iar cei fără de carte îi ajută pe cei cu carte să construiască ceva, nu îi conduc! ”Dincolo” însemnează locul în care sper că ceea ce noi te-am sfătuit vreme de douj de ani, să îți fie de folos. Deci draga mea, termină școala cât mai repede și începe să îți pregătești bagajul. Pentru că în curând, va trebui să vezi cu ochii tăi ce înseamnă cu adevărat ”o țară ca afară”. Nu va fi ușor, pentru că zicerea cu covrigii și coada câinelui, nu e o poveste, e un adevăr. Dar măcar nu va trebui să mai suporți și tu ceea ce noi am suportat ca niște idioți vreme de 27 de ani. Draga mea, să pleci fără a te uita peste umăr, dar având în minte ultimul sfat pe care sunt în stare să ți-l dau: numai oamenii cinstiți, corecți și cu carte pot răzbate… dincolo !

Notă : ora 01: 25* – ora la care Ordonanţa privind modificarea Codurilor Penale a fost publicată în Monitorul Oficial, măsurile intrând în vigoare odată cu publicarea acesteia.

 

Categorii:Uncategorized

Vorba de joi, 26 ianuarie 2017

Ziua 25.
A 25 -a zi din calendarul gregorian. La București, soarele a răsărit la 07: 46.
La Parlament, ședința coaliției de guvernare a început de circa 10 minute ( timpul  necesar aplauzelor pentru domnii Liviu și Călin, care au pășit  pe covorul roșu ce duce de la ușa de la intrare la prezidiu, iar acum își savurează liniștiți, în zgomotul aplauzelor, prima cafea a zilei și primii covrigi calzi ). Aplauzele se termină, după ce Liviu îi șoptește lui Sorin : ” Eu zic să te duci să aduci un Marlboro roșu scurt și două Sana, cât finalizăm noi aicea, bine? Alo, Liviu ! Mă, sana să fie de la Covalact mă, nu cumva să-mi vii cu Danone sau alte chestii imperialiste, bine, mă? Hai, fugi repede!  ”. Președintele de ședință ia cuvântul.
”Dragi tovarăși și pretini,
Programul de guvernare va învinge până la urmă, atât la orașe cât și la sate, așa cum sublinia și tovarășul Liviu în tezele de la ultimul Congres al Partidului, amplu prezentate de canalele TV ale partidului și preluate pe larg în toată media oficioasă. Dumneavoastră trebuie doar să stați liniștiți la locurili voastre și să înfierați cu mânie proletară orice imixtiune externă a imperialismului european în treburili interne ale țării. Astăzi au cuvântul tovarășa Ana și tovarășul Călin, vajnici apărători ai idealurilor socialiste cuprinse în programul de guvernare, program care va aduce mai mulți bani în buzunarele românilor și care va conduce România pe cele mai înalte culmi de progres și civilizație.”
( aplauze prelungite, se scandează ”ura, ura, ura! ” și ” dragă Liviu te iubim că ca tine nu găsim! ” )
Tovarășa Ana: ”Raportul nu reflectă progresele României! ”
(aplauze)
Ana pleacă de la tribună.  Publicul este nedumerit: ” Doar atât?” Codrin salvează situația și incepe să scandeze : ” MCV nu uita, România nu-i a ta ! ” Participanții se ridică în picioare și scandează și ei împreună cu Codrin. Atmosfera este una caldă, cu adevărat tovărășească, participanții fiind întru totul în asentimentul tovarășului Liviu, care le face cu mâna din prezidiu.
Tovarășul Călin : ”O sa deschid o discutie si cu presedintele Camerei Deputatilor pe acest subiect si cu premierul si o sa-l rugam si pe ministrul de Externe sa facem o consultare la care eu le voi propune ca Romania sa transmita un punct de vedere clar Comisiei ca nu mai dorim sa cooperam in cadrul MCV, care nu este unul de cooperare, este unul de verificare si care practic stabileste un tratament discriminatoriu pentru România ”
( cineva îi șoptește din sală : ”Șefu, MCV -ul ăsta nu e Loganul Poliției, ai fost dus în eroare ! ”. Călin fâstâcit, la fel ca atunci când a cunoscut-o pe soția nr. 5, îi răspunde, tot în șoaptă : ” E o manipulare grosolană ! E clar mâna Dictatorului de la Cotroceni! Am zis io că trebuie suspendat! ” și plecă șchipătând de la tribună… )
Sorin s-a întors cu țigările și sana. Liviu : ” Căline, mai ai covrigi în birou? Hai să te fac o sana dragă ” Pleacă amândoi , în aplauzele membrilor guvernului și ale invitaților. Liviu către Sorin : ” Mă, Antena 3 e aici? ”
A 25 -a zi din calendarul gregorian. La București, soarele  va apune curând.
images
Categorii:Uncategorized