Mândria

Înțelepții consideră că păcatul mândriei este primul dintre cele șapte păcate capitale, în timp ce smerenia este considerată cea mai mare virtute. Păcatul mândriei reprezintă auto-supra-dimensionarea persoanei proprii, fiind mândri atunci când ne atribuim unele merite care nu sunt defapt ale noastre, lăudându-ne cu fapte vitejești în timp ce stăm mai mult pitiți pe sub pat. Sfinții Părinți ne spun că primul stadiu al mândriei este ” slava deșartă”, simptomele acesteia fiind setea de laude, neacceptarea mustrărilor, a moralei și a reproșurilor argumentate. Omul cuprins de ” slava deșartă” joacă permanent teatru în prezența altora, cu scopul de a prezenta o aparență evlavioasă, ascunzându-și cu multă grijă , în spatele măștii, mândria proprie.

Centenarul Marii Uniri îi  găsește pe cei din spațiul carpatic ”mândri că sunt români” și, parcă pentru a cimenta și mai mult acest lucru, o declară răspicat, cu voce tare , uneori agresiv chiar, de parcă ar fi venit cineva din Univers să ne facă pecenegi în loc de români. Mândria de a fi român, a născut la rândul ei alte mândrii, cea de a fi geto dac fiind cea mai uzitată în ultima vreme, cu trimiteri care mai de care mai abracadabrante la o istorie pe care doar noi o știm. Dar pentru că doar NOI o știm, nu cred că e musai să fie și cea mai adevărată. Să vedem cum întâmpină ”mândrii români” Ziua Națională, la aproape o sută de ani de la Marea Unire; ” cu liniuțe și de la capăta” așa cum ne-a învățat ” tovarăsa ” la școală:

– Sistemele de educație și de sănătate sunt unele învechite în majoritatea locurilor, atât la nivel mintal cât și la nivel fizic. Ministrul educației din România este poreclit ” plm genunche”.

– Infrastructura rutieră există … dar ”lipsește cu desăvârșire”, iar cele câteva sute de kilometri de autostradă, nu pot face uitate imaginile cu noroaiele prin care românii își îngroapă morții. În anul centenarului, ardeleanul va ajunge mult mai repede la Viena decât la București, în timp ce noi, cei ” de dincoace de munți”, vom cânta în continuare halunga pe arătură ” Treceți batalioane române Carpații ! ”.

– Infrastructura feroviară aduce  mai degrabă cu un morman de fiare vechi decât cu o alternativă fezabilă la problemele ce sunt pe cea rutieră, trenurile sar din ce în ce mai des de pe șine, iar o călătorie cu trenul românesc a devenit din punct de vedere al adrenalinei, una similară cu o vizită în ”Casa morții”.

– Taromul – cândva un simbol național – e acum în pragul falimentului.

– Nu folosim la capacitate infrastructura fluvială, pentru că … suntem incapabili a o face.

– Nu am reușit în 28 de ani să construim un pod peste Dunăre la Brăila sau la Galați .

– Noțiunea de business plan este o utopie, atâta vreme cât cadrul legislativ e șubred iar cel fiscal se modifică cu o frecvență amețitoare, uneori.

– Avem senatori mai mulți decât Statele Unite ale Americii , dar și cei mai mulți migranți după Siria, practic aproape fiecare familie din România având cel puțin un membru ”plecat afară.”

– Avem miniștri mai mulți decât are Germania Federală, iar numărul Agențiilor se multiplică anual, funcție de interesele din zona politicului. Facem ”revoluții” fiscale, ”revoluții” în zona relațiilor de muncă și ”revoluții” în agricultură, iar rezultatele lor sunt în mare măsură  de-a dreptul năucitoare: un șofer de primărie are leafa mai mare decât un inginer dintr-o multinațională, iar oul românesc, ajuns un fel de valută convertibilă, e mai scump decât oul german. Aducem usturoi din China, ceapă din Egipt și mere din Poloni. Importăm până și celebrul praz !

– Suntem pe primele locuri în lumea civilizată la alcoolism și cazuri de brutalitate familială, dar pe ultimele la consumul de săpun , pastă de dinți și hârtie igienică. Aproape jumătate dintre ”mândrii români” au wc-ul ”în fundul grădinii” și se spală ” la lighean”.

– Venitul unui parlamentar român se apropie de 10.000 euro pe lună, iar pentru 2018, ambele camere ale parlamentului au solicitat dublarea bugetelor. Asta în timp ce bugetul Ministerului Culturii, raportat la procente din PIB,  începe cu cifra zero în față.

– Liiceanu și Patapievici sunt flegmați în piața publică, în timp ce Voiculescu și Năstase își lansează ”operele literare” la târguri de carte, în buricul urbei.

– Vorbim mult și facem foarte puțin. În marea majoritate a cazurilor nu suntem oameni de cuvânt, iar ceea ce am stabilit luni, devine poveste miercuri și e uitat cu desăvârșire vineri.

Avem gunoaie multe. Și materiale, dar și umane. Dar suntem mândri că sunt ale noastre ! Nu cred că e bine să fim așa mândri, pentru că motive de a o face, sunt relativ puține. Olecuță de smerenie, olecuță de muncă mai multă și mai ales olecuță de seriozitate și respect față de cuvântul dat, ne-ar prinde mai bine !

Notă : Parcă seamănă oleacă celebrul ” Treceți batalioane române Carpații” cu polonezul  ” Szara piechota”, nu?

https://www.youtube.com/watch?v=BVimaK7xR8M

 

 

 

Anunțuri
Categorii:Uncategorized

# RESET

Am urmărit cu atenție mișcările de stradă de ieri grupate sub deacum cunoscutul # rezist

În declarațiile lor, manifestanții făceau deseori referire la faptul că actuala clasă politică este compromisă – cei care sunt acum la putere sunt cum sunt, iar cei din opoziție , o bună parte a lor au făcut cam aceleași lucruri când au guvernat dimpreună cu cei care astăzi sunt gratulați cu apelativul ”ciuma roșie”, iar o parte mai mică, în care s-au pus speranțe mari, se bucură acum de aceleași privilegii pe care mai ieri le criticau pe oriunde apucau.

De ce este compromisă clasa politică la 28 de ani de la mișcare decembristă din 89?

1.În primul rând pentru că e prea mare pentru ceea ce trebuie acum României. Senatul SUA( și vă rog să comparați numărul de locuitori și suprafața cu cea a României )  este constituit din cei 2 x 50 state ale SUA = 100 senatori, la care se adaugă vicepreședintele în exercițiu al Statelor Unite, care este, conform legii, și președinte al Senatului , dar nu este senator. Acesta nu are drept de vot în Congres, și nu intervine în hotărârile și voturile Senatului decât dacă există un scor de 50 la 50 în acest caz rar, votul său fiind cel care înclină balanța decisiv în favoarea uneia dintre părți. România are 136 de senatori. Așa se face că un stat precum California ( a șasea putere a lumii dacă ar fi un stat independent ) are 2 senatori în senatul american, iar Vasluiul ( probabil cea mai săracă zonă din lumea democratică) are 3 senatori în senatul românesc.

2.În al doilea rând, cei aleși nu au reprezentativitate și mai ales legitimitate. Sunt aleși pe niște liste, care se fabrică în laboratoarele partidelor, ținându-se cont mai ales de mărimea portofelului candidatului și mai puțin de părerea celor pe care îi va reprezenta. Spre exemplu,  în Elveția, se fac liste cu un anumit număr de candidați, care sunt transmise către membrii de partid, cu 3 luni înainte de fixarea candidaților partidului. În cele 3 luni, membrii de partid taie de pe liste pe cei pe care nu îi consideră ok dar, au și dreptul de a trece pe listă 3 nume de posibili candidați. După centralizarea și analiza acestor liste, partidul își înaintează candidații.

3.Lipsa de profesionalism a celor care umplu acum băncile Parlamentului României ar fi o a treia cauză posibilă a nemulțumirilor cetățenilor. Poate că numărul ar fi trecut cu vederea, poate că modul de desemnare al candidaților ar fi acceptat și acesta, dar lipsa de profesionalism este problema majoră după părerea mea a actualului legislativ. ”Colegi ai  lui Mihai Viteazu”, inși care dacă mâine nu mai sunt ceea ce sunt astăzi iar DNA-ul le-ar pune la ”adăpost” averile dobândite, ar avea mari probleme în a-și găsi un job cât de cât onorabil, nu sunt în stare să ia decizii majore și cu impact semnificativ pozitiv  asupra nivelului de trai al oamenilor care i-au trimis prin vot acolo.

Și atunci ce-i de făcut, zic? Am auzit strigându-se în piață ” Anticipate ! ” Nu cred că e soluția strălucită, pentru că, un nou rând de alegeri ar aduce, în proporție de peste 80% aceleași ”mecle”. Soluția cred eu, este aceea ca cei careau stat deoparte până acum, să lase mândria și orgoliile deoparte și să se înregimenteze politic. Iar din interiorul partidelor, să încerce să impună o nouă generație de lideri politici. Unii vor spune că e o utopie sau că e ceva foarte greu de realizat. Așa este, nimic nu este ușor pe lumea asta. Însă doar ieșitul în stradă la ”plimbarea de duminică” nu va rezolva chestiunea. Ei vor rămâne tot acolo și, poate că doar se vor schimba între ei. Clasa politică actuală și-a atins din punctul meu de vedere , limita maximă de competență.

Și de aceea, este nevoie  nu de # rezist ci de # reset !

Categorii:Uncategorized

UE a trimis un mesaj clar Bucureștilor : Fuie Mirea !

Bucureștiul este condus de din 2008 de gruparea mafiotă PSD.  Mai întâi a fost păstorit de către inculpatul Oprescu Sorin, care ulterior a fost înlocuit de coțofana născătoare de geto daci Pandele Vrîncioaia Firea Găbița, Doamne ajută ! Despre ce și cum s-a dezvoltat capitala României  în acești nouă ani, o spun atât bucureștenii băștinași, cât și cei care, cu diferite trebi au trecut prin urbea lui Bucur, atunci când pe rețele de socializare fac trimitere la sexul oral sau la organele genitale ale mamelor primarilor (foști și actuali ).

Ieri, Bucureștiul a primit un minunat ignore din partea decidenților în ceea ce privește relocarea Agenției Europene pentru Medicamente. De ce a fost eliminat Bucureștiul, explică foarte bine europarlamentarul Siegfried Muresan:

-”Guvernul PSD – ALDE a propus pentru găzduirea agenției un loc de construcție a noului sediu care pare că a fost ales de la început să garanteze eșecul țării noastre în această competiție, în spatele stației de metrou Pipera. Este chiar stația de metrou unde, la orele de vârf, se stă la coadă și câte 10 – 15 minute numai ca să ajungi la peron. În plus, mai este legat de restul orașului doar printr-o linie de tramvai pe care circulă tramvaiul numărul 16, care merge spre Piața Sfântul Gheorghe, traseu care durează cam o oră, și tramvaiul 36, care merge spre o zonă de periferie a orașului, Republica. Tramvaiele sunt sub orice critică, amintesc de cele mai crunte vremuri din perioada comunistă, vechi, murdare, depășite tehnic acum 10 ani, nici vorbă de aer condiționat, cum sunt mai toate mijloacele de transport din întreaga Europă.”

-”Un alt dezavantaj al candidaturii României, nici o linie de transport public nu leagă zona de Aeroportul din Otopeni, în condițiile în care buna conectare la aeroport era unul dintre principalele criterii de evaluare a candidaturilor. Transportul până și de la aeroport este o aventură chiar și pentru bucureștenii care cunosc bine orașul și sunt familiarizați cu sistemul său de transport public învechit și depășit moral”

-”Mai trebuie spus că zona, deja sufocată de multinaționalele care au sedii aici, este legată de oraș printr-o stradă cu o singură bandă de circulație pe sens și că orice șofer care a trecut pe acolo în orele de vârf știe că se formează cozi de zeci de minute la multele treceri de pietoni nesemaforizate, traversate zilnic de zecile de mii de angajați de pe platforma industrială.”

-”Lipsa trotuarelor pe ambele sensuri de mers dintr-un capăt într-altul al Bulevardului Dimitrie Pompeiu sau sau starea în care se află trotuarele existente, precum și lipsa unei piste de biciclete au contat mult în ochii evaluatorilor candidaturii noastre”

Conform  ultimei analize făcute de ”sondorii” specialiști, Vrîncioaia Firea ( pe care fie vorba între noi o doare fix în zona inghinală de faptul că Bucureștiul a primit un mare flit de la Coana Europă) conduce lejer în preferințele electoratului și, chiar dacă ”sondorii” sunt ”de casă”, procentele sunt mult prea multe pentru a nu fi adevărate.

Asta îmi arată ori că rumânul e idiot, ori că e sado-masochist și-i place la nebunie poziția capră !

Și stați ușor, deabea acum încep să crească amețitor procentele, pentru că și deoarece: Vin sărbătorile! Da, vin sărbătorile, iar în mărinimia lor, primarii vor arunca cu banu-n lună, pe parade, cârnați cu fasole, scrânciobe și tiribombe, artificii și șampanii, că vorba ceea, pâine o fi sau nu, da de circ musai e nevoie !

 

Categorii:Uncategorized

սիկտիր փխրուն

Վարուժան Ոսկանյան, adică Varujan a lu Vosganian lovește din nou ! După ce s-a apucat să ne numere ouăle( vorba lui Bombo), armeanul s-a apucat să caute nod în papură, fix între coarnele vacii : „Dacă faceţi comparaţie între cât lapte se produce şi cât lapte e pe piaţă, între cât grâu se produce şi cât grâu e pe piaţă, se va vedea că o parte importantă a acestei producţii nu este în economia de piaţă. Nu produce salarii, nu produce impozite, iar noi nu avem cum să facem apoi drumuri . Nu-i normal ca eu să văd vaca că paşte pe câmp şi să-mi pun în cafea lapte din Austria. A ajuns laptele mai scump ca apa plată”.

Varujan a fost o viață slugă la statul rumân : a lucrat 6 ani ca economist la Centrala Berii și Vinului din București ( probabil de acolo i-or fi rămas niscavai aburi pe cerebel ), apoi din 1990  îl găsim… în Parlamentul României, reprezentând pe rând PAR, UFD, PNL, PLR, ALDE. Ministru pentru CAC P Tăriceanu, dar și pentru Vivi Ponta, Վարուժան Ոսկանյան a fost pus (în 2 septembrie 2013) sub urmărire penală de către Directia de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) , pentru „complot si subminarea economiei naționale”, deoarece a favorizat compania Interagro (deținută de către magnatul Ioan Niculae)  să obțină prețuri preferențiale de la compania de stat Romgaz. Cu olecuță de mir și olecuță de șantaj din partea șobolanilor roșii socialiști, Վարուժան Ոսկանյան a scăpat, onorabilii parlamentari neîncuviințând începerea urmării penale împotiva armeanului scriitor.

Ca fost ministru al finanțelor și economiei, te-ai fi așteptat ca Վարուժան Ոսկանյան să explice nației de ce la 27 de ani de când domnia sa a fost sub o formă sau alta în conducerea țării, nu avem șosele. Sau de ce sistemul de educație este unul execrabil, care produce șomeri proști pe bandă rulantă. Sau de ce dracu nu avem spitale ”ca afară”, iar leafa este cea mai mică din minunata UE. Dar nu frățică, armeanul e preocupat de faptul că țăranul face evaziune-n draci, cu ouă, lapte , ștevie, leuștean și urzici. Cum un alt bivol socialist ne spunea deunăzi că partizanii au făcut rău țării , nu mă mai miră nimic, pentru că nu-i așa, cine se-aseamănă… se-adună !

Nu-mi rămâne decât să-i transmit simpaticului tra-la-la armean, călduroasa urare: սիկտիր փխրուն ! ( sictir pufost! )

 

Categorii:Uncategorized

Butaforia centenarului

M-am crucit mult și bine văzându-l pe herr Johannis la Mărășești, înconjurat de o șleahtă de indivizi care mai de care mai interesanți: condamnatul și numitul Dragnea Liviu Nicolae, numitul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, ex inculpatul Oprișan Marian & Co( mă mir că nu fu invitat și ”domn profesor” Voiculescu Dan, iar dac-o amânau cu o zi, putea participa și condamnatul Fenechiu Relu , care astăzi zice bai bai gratiilor, fără a achita 50 de bani din prejudiciu ) , unde Co = alți indivizi, a căror legătură cu primul război mondial e una similară legăturii dintre razele de lună și galoșii de lână. Iar țopăială tâmpă a lui Oprișan pe lângă Președinte, în interiorul mausoleului, rămâne de cascadorii râsului.

I-am căutat pe veteranii sau urmașii acestora în primele rânduri și nu i-am aflat. I-am căutat pe răniții și infirmii soldați români care și-au lăsat mâinile, picioarele și o parte din suflet prin pustiul afgan, sau prin deșertul irakian, dar nu i-am aflat. EI nu au fost prezenți, dar au fost acolo ”ghenerali cu mulți bolovani pe epoleți” și sute de milioane leafă, care știu despre răzbel din cărți. L-am căutat în discursul Președintelui meu, pe vrednicul de pomenire rege Ferdinand care a fost exclus din Casa Regală de Hohenzolern de către împăratul  Wilhelm al II-lea al Germaniei, deoarece a preferat să lupte de partea Antantei, împotriva Puterilor Centrale , cu scopul ulterior de a se realiza Marea Unire și, l-am aflat enumerat la capitolul ” și alții”. Mi-am zis că o va pomeni pe ” mama răniților români din primul război mondial”, vrednica de pomenire Regina Maria, cea care, pe timpul războiului și-a însoțit soțul în refugiu în Moldova, activând ca soră de caritate în spitalele militare. Nici vorbă. Nici măcar o lacrimă ștearsă teatral, pentru camerele de televiziune și presa aservită.

Am fost curios să văd cum omagiază/comemorează alții astfel de evenimente. Am ales unul din USA și vă recomand să-l urmăriți când o să aveți timp, chef și starea de spirit necesară. Priviți fețele și vârsta celor carora li se adresează Obama. Priviți simplitatea monumentului dedicat comemorării celor 58.282 de soldați americani morți în Vietnam și faceți paralela cu fastul românesc- pentru care PSDragnea , Oprișan & Co au preferat să arunce cu banii-n lună , doar de dragul unui eveniment.

Ce nu vor înțelege participanții la butaforia centenarului de la Mărășești, e faptul că într-o anumită parte a interviului său, Kelemen Hunor chiar are dreptate : ” în anul centenarului, politicienii de la București nu au ce raporta, pentru că nu s-au schimbat prea multe față de acum 100 de ani. Nu vor putea sa spună că am construit 1800 de km de autostradă, am legat după 100 de ani regiunile istorice prin infrastructură. Nu putem să raportăm că daca ne urcăm astăzi in tren in Bucuresti, vom ajunge la Blaj mai repede decat acum 100 de ani. Deci, din acest punct de vedere pentru mine este o mare intrebare ce poate sa prezinta statul roman , in afara faptului ca exista si dupa 100 de ani.”

Update: despre cum ne îngropăm veteranii, vă invit să citiți un dialog purtat pe site-ul Casei Județene de Pensii Suceava, între nepotul unui veteran de război decedat și un reprezentant al statului român.

VETERAN

 

 

 

Categorii:Uncategorized

Idila dintre ”presa hi quality made în Dâmbovița” și ministerul ”afacerilor interne”

În țara în care țăranul își vinde munca la marginea drumului cu ”doi lei kila”, iar 40% din populație se cacă-n fundul curții, de vreo două zile asistăm la un circ mediatic vis a vis de veniturile unor ghenerali de prin structurile cu epoleți pe umăr. Indivizi ieșiți la pensie la 42 de ani, cu pensia mai mare decât leafa, numai în minunata Românie a ayatollahului daddy Dragnea se poate întâmpla. Indivizi ieșiți la pensie astăzi și reangajați în ministerul ” afacerilor interne” ca și consilieri peste două-trei zile, care ajung să cumuleze venituri amețitoare de 20-30-40.000 de lei pe lună, aflăm că au devenit o normalitate. Ani la rând ni s-a spus că ”sunt două trei cazuri acolo, izolate” , iar acum aflăm că vorbim despre sute sau mii ( încă nu avem un total oficial ) de astfel de cazuri, atent puse la cale încă de pe vremea când Vivi Ponta se ocupa de ” trebile țării ” și ascunse sub preș de secretara școlii din Videle, ajunsă  ministreasă peste ”cașchetele alb-albastre”.

Tot zilele astea, DNA a descins la Guvernul României, în baza unui mandat, cotrobăind prin sertare și laptop-uri după niscavai acte de corupție ( faină zicerea celor de la times new roman cum că au deschis două uși la întămplare, pentru că oricum se fură pe rupte în fiecare birou 🙂 ) .

Imediat au sărit de cur în sus deontologii din ”presa hi quality made in Bucharest”: ”Atentat la democrație!” – au strigat unii, ” Inadmisibil așa ceva ! ” – au țipat alții. Sunt aceeași indivizi care acum ceva vreme, îl invitau pe ”domn gheneral ” Oprea în emisiuni fluviu, închinându-i osanale la nesfârșit, chiar dacă știau că acesta făcuse la apelul bocancilor de seară câteva sute de generali, iar la cel de dimineață câteva mii de colonei, ce încasau veniturile de care aminteam mai sus . Luați înregistrările emisiunilor pastorului Gâdea , ale pensatului Rareș sau ale Ciutacului cu ”domn gheneral” de acum 3-4 ani și vedeți cum aceștia îi culegeau cu eleganță scamele de pe epoleți. Aceeași ” hi quality jurnaliști” care astăzi fac tumbe-n emisiuni, își bulbucă ochii și dau volumul la maxim din plămâni, cum că ”ce nesimțiți e unii. ”

Nesimțiți au ba, gheneralii și coloneii care tocmai și-au anunțat intenția de pensionare, vor trăi liniștiți așteptând lună de lună, ca plasticul  Visa Card din portofel, să devină mai obez cu peste 100 de milioane, durându-i fix în cur de circul ce se livrează acum prostimii.

Iar în trecerea lor pe lângă țăranul ce-și vinde marfa la marginea drumului cu ”doi lei kila”, după ce-și vor fi frânat brusc jeepul din dotare umplându-l de praf pe iobagul de după tejghea, vor concluziona către consoarta din mașină : ” Doi lei kila? Lasă dragă că luăm din Dorobanți de la noi, că de la ăștia nu știi ce cumperi! ”

Totul se va petrece în timp ce bureții de pe mormântul polițistului mort din coloana lui Oprea sau de pe mormintele celor arși în Colectiv, sunt la a treia recoltă. Despre ei nu mai vorbește nimeni.  Pentru moartea lor nu a dat și nu va da nimeni socoteala !

 

 

Categorii:Uncategorized

Drumul de la negare la acceptarea realității

Negarea cea mai cunoscută este cea  a alcoolicului care, atunci când este avertizat asupra pericolului pe care băutura i-l poate aduce, devine imediat agresiv în limbaj și,  primele lui cuvinte sunt acelea de a nega faptul că bea, ajungând chiar să jure că nu o face!  Sau dacă acceptă totuși o fărâmă de realitate, zice ” bine, bine, beau un pahar, poate două pe zi, dar în nici un caz nu sunt alcoolic! ” Atunci când negarea pune stăpânire pe om, acesta devine captivul propriilor gânduri, se refugiază imediat în sine și de acolo, neacceptând absolut nici o idee din lumea reală, maschează realitatea incomodă(pentru el). De aceea , alcoolicii care ajung să facă terapie încep prin a recunoaște mai întâi faptul că sunt alcoolici: ” Bună ! Numele meu este X-ulescu  și … sunt alcoolic!”

Atunci când negarea individuală se transformă în negare colectivă, pericolul consecințelor este și mai ridicat. Pentru că de această dată , nu mai ai în față un singur X-ulescu ci un grup de indivizi care , neacceptând sub nici o formă realitatea (fie ea și dură pentru grup) pot schimba (uneori) percepția altor indivizi din afara grupului, asupra adevărului gol al acesteia. Și vă rog doar să vă aduceți aminte despre modul în care comunismul , în ultimii ani de existență în Europa, nega realitatea crudă : deși lumea era flămândă, înfrigurată (atât la propriu cât și la figurat) și ținută pur și simplu într-o teroare continuă, oamenilor li se inocula prin intermediul propagandei de partid, faptul că ” trăind clipe ne înnoiri mărețe”,  ” socialismul a învins la orașe și la sate”, iar la final, cândva, ” țările socialiste vor câștiga bătălia cu imperialismul american”, indiferent de ce fac unele ” bande  de indivizi certate cu legea, de sorginte legionară, conduse de agenturili străine” . Asta, în timp ce Zidul căzuse, iar ”socialismul măreț” se prăbușea rând pe rând în fiecare țară est europeană.

Cei mai dificili pași în tratarea negativismului( o spun terapeuții)  sunt întotdeauna primii. Cei în care cel care este  supus tratamentului, trebuie să accepte că EL este principala cauză a faptului că a ajuns în acel punct incomod al existenței sale și să accepte faptul că, există în adevăr și cauze externe, acelea pot  influiența, dar nu sunt determinante.  Înlăturarea trimiterii la cauzele externe atunci când negativismul se încearcă a fi tratat, este cea mai dificilă etapă de traseu, atât pentru pacient cât și pentru cel care încearcă să trateze pacientul. Iar acceptarea faptului că problema este în ograda sa și nu sistemul, țara, localitatea, starea vremii sau culoarea pielii sunt cauzele pentru care s-a ajuns în acel punct,  reprezintă primul succes în tratamentul negării.

Atunci când într-o localitate ai șase școli  gimnaziale iar mediile generale ale  notelor obținute de elevii acelor școli la examenul de capacitate sunt  1,30, 4,55, 5,94, 6,29, 6,35 și 6,41, iar tu spui că ”dacă nota este mai mare decât 6,50 atunci acea clasă este una bună”, neexplicând în baza cărui criteriu ai identificat valoarea 6,50 ca reprezentând  o bornă a bunei calități, în condițiile în care chiar așa fiind, nici una dintre școli nu a atins această valoare(fixată ad-hoc), reprezintă primele simptome ale unui negativism  periculos. Iar a te folosi de două medii mari din douăzeci și două de situații, dând exemplul a doi copii care (cinste lor) au obținut rezultate generale peste nouă și negând totalmente alte șapte situații din categoria 2,22, 2,40, 3,15, 3,22, 3,55, 3,90 și 3,95, consider a fi un lucru gravisim.

Mă întreb ce ar însemna oare ca omenirea să nege că pe planetă există și Somalia și să țină cont doar de existența minunatei Norvegii sau a feericei Elveții ? Și mai ales , mă întreb către ce dorește  cineva situat undeva la mijlocul plutonului să se îndrepte în viitorul apropiat: către Norvegia, sau către Somalia? Pentru că lumea viitorului nu se va conduce cu caractere ci cu știință de carte !

E greu, dar primul pas trebuie făcut. Trebuie rostite doar cuvintele magice : ” Numele meu e școala românească și … am o problemă ! ”

 

Categorii:Uncategorized