Prima pagină > Uncategorized > Vorba de duminică, 27 noiembrie 2016

Vorba de duminică, 27 noiembrie 2016

De ce cred că lumea e sictirită de aceleași fețe?

În Senatul Statelor Unite, fiecare stat, indiferent de numărul locuitorilor săi, este egal reprezentat de către doi senatori, care sunt aleși pentru o perioadă de șase ani,  prin vot direct de către populația statului respectiv . Alegerile pentru senatori au loc din doi în doi ani, în anii pari, aproximativ o treime din senatori fiind aleși sau realeși cu aceste ocazii. Astfel,  în USA există 52 x 2 = 100 de senatori + vicepreședintele USA în exercițiu, care este automat președinte al Senatului, dar care nu este senator.

În Senatul României sunt 176 de senatori. Așa se face că un stat precum California, cu 36 de milioane de locuitori, cu o suprafață de 423.970 km 2, stat care a depășit Franța în 2015  devenind a șasea putere economică a lumii, are doar doi senatori în Senatul USA,  în timp ce Vaslui, cea mai săracă zonă a UE are actualmente fix patru senatori în Senatul României !

În Elveția, la alegerile pentru Consiliul Național ( un fel de Camera Deputaților de la noi ), alegătorul primește din partea partidului său, buletinul de vot acasă și are vreme de 3 săptămâni timp să taie de pe lista propusă candidații pe care nu îi consideră ok, dar și posibilitatea de a completa acea listă cu nume pe care le consideră de cuviință. Așa se face că listele ajunse ulterior la partide, dau numele candidaților și ordinea pe listă a acestora, proporțional cu dorința electoratului. Deasemeni, în Belgia și Australia, cetățenii pot vota preferențial, fiecare candidat având căsuță liberă în dreptul numelui, unde alegătorii stabilesc pe ce poziție se clasează în topul personal ;practic cetățenii stabilesc ordinea listelor.

În România, știți la fel de bine ca și mine cum se procedează, iar dacă nu știți, uitați-vă pe liste și veți afla. Există parlamentari care au vorbit mai puțin de 1 minut în Parlamentul României în patru ani, dar care s-ar dori din nou acolo. Există parlamentari care trebui să-și pună GPS-ul să nimerească într-o localitate din județul pe care îl reprezintă în Parlament. Există parlamentari care se laudă cu zeci de luări de cuvânt în plen, dar care nu au avut nici un rezultat ulterior, cum există parlamentari care nu au inițiat nici o lege în patru ani sau dacă au făcut-o, au făcut-o din poziția de ”semnatari”, pentru a-i da o anuită greutate…

Cum ar arăta Parlamentul României cu 41 x 2 = 82 de senatori și 41 x 4 = 164 de deputați? Probabil mult mai suplu și mai eficient.Dar asta nu se va întâmpla în timpul vieții mele și am mari dubii că se va petrece în timpul vieții fiică-mii…

Până când se va întâmpla acest lucru, votați cu mintea, fie ea și cea de pe urmă 🙂 .

 

Anunțuri
Categorii:Uncategorized
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: