Prima pagină > Uncategorized > Vorba de marți, 9 mai 2017

Vorba de marți, 9 mai 2017

V-am recomandat zilele trecute interviul lui Elon Musk, CEO Tesla. Urmărindu-l, nu poți să nu te umpli de năduf : bre tată, ăia se gândesc la lucruri care aduc mai degrabă a Star Teck, în vreme ce noi, la 10 ani de la aderarea la o Uniune care gâfâie din ce în ce mai mult, nu reușim nici în ruptul capului să ieșim din marasmul carpato danubiano pontic, guvernat de celebra Miorița și asezonat din plin cu secvențe din Las Fierbinți, totul pe fondul muzical al unor manele de toată cinstea.

Care sunt faptele la care vreau să fac referire:

Datorită incompetenței crase în colectarea obligațiilor fiscale pe salarii și eliminării muncii la gri-negru, ce s-a gândit onor Guvernul GrinDragnea? Domle, n-ar fi rău ca de la 1 iulie să îi obligăm pe angajatori, ca în cazul contractelor în regim de part-time, să plătească contribuțiile la nivelul salariului minim brut pe economie. Cu alte cuvinte, chiar dacă lucrătorul X desfășoară în cadrul companiei Y o activitate regim de part-time aferentă unui venit de 500 lei, angajatorul să îi plătească obligațiile aferente sumei de 1450 lei.

Care va fi urmarea unei astfel de ”giumbușluc fiscal” inventat de pufoși? Studentul X, care și-a găsit un job de după amiază la un fast food sau femeia de serviciu Y care vine 2-3 ore la terminarea programului să facă curățenie pe un palier al unei clădiri de birouri, (sau … pot să vă mai dau minim 5-6 exemple dar nu e timpul și locul acum)  vor fi concediați de la 1 iulie, pentru că nimeni nu este nebun să plătească astfel de obligații, care par a fi ok, numai în mintea domnului Viorel.

A, există muncă la gri-negru? Corect! Însă incompetența ta în a-i dibui pe cei care ”practică meseria” asta,  nu o arunca Viorică cumetre, pe umerii angajatorilor serioși! Totuși, nu toți angajatorii din țara asta sunt niște infractori, așa cum îi consideri tu și stăpânul tău teleormănean. Viorică zice cum că e greu să-i afli pe cei care eludează legea. Ia să îl ajutăm noi oleacuță, pe gratis , zic ! Păi dacă ai un șantier în București (capitala țării ești) și găsești 15 angajați din Botoșani, toți în part time, ar trebui să-ți fie clar ca lumina zilei că aia sunt toți angajați la gri, pentru că nu e nebun nimeni să aducă oamenii de la 500 de km, să le plătească transport, cazare, masă, etc și să-i pună să lucreze două ceasuri pe zi, nu ? Sau dacă afli matale nea Viorele o firmă de pază ( că și astea sunt mii pe cuprinsul țărișoarei ) și toți angajații sunt la fel, în regim part time, e clar că și aici pute de la distanță a lucru necurat, că nimeni nu-i nebun să tocmească paznici cu două ceasuri pe noapte !  Sau dacă te duci matale cumetre, la o fabrică de pită care scoate 3 șarje de produs finit pe zi cu 20 de inși angajați în part time, e clar că fie Iosefini e General Manager, fie cei ce-i controlează sunt idioți incurabili. Și tot așa Viorele, din aproape-n aproape, vei afla răspunsul corect la întrebarea ta profund înțeleaptă și venită din prepuțul gîndirii : ” Cum să-i depistăm?”

La final, pentru un exercițiu de după amiază, vă recomand să priviți la cele două chipuri de mai jos – cel al lui Elon Musk de la Tesla și cel al lui nea Viorică de la finanțe din România – și să încercați un răspuns la întrebarea ” ce-mi inspiră moaca asta?”  Apoi veți înțelege poate, de ce iubesc eu atât de mult ”pufoșii”. Fluffy sictir !

Anunțuri
Categorii:Uncategorized
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: