Prima pagină > Uncategorized > Drumul de la negare la acceptarea realității

Drumul de la negare la acceptarea realității

Negarea cea mai cunoscută este cea  a alcoolicului care, atunci când este avertizat asupra pericolului pe care băutura i-l poate aduce, devine imediat agresiv în limbaj și,  primele lui cuvinte sunt acelea de a nega faptul că bea, ajungând chiar să jure că nu o face!  Sau dacă acceptă totuși o fărâmă de realitate, zice ” bine, bine, beau un pahar, poate două pe zi, dar în nici un caz nu sunt alcoolic! ” Atunci când negarea pune stăpânire pe om, acesta devine captivul propriilor gânduri, se refugiază imediat în sine și de acolo, neacceptând absolut nici o idee din lumea reală, maschează realitatea incomodă(pentru el). De aceea , alcoolicii care ajung să facă terapie încep prin a recunoaște mai întâi faptul că sunt alcoolici: ” Bună ! Numele meu este X-ulescu  și … sunt alcoolic!”

Atunci când negarea individuală se transformă în negare colectivă, pericolul consecințelor este și mai ridicat. Pentru că de această dată , nu mai ai în față un singur X-ulescu ci un grup de indivizi care , neacceptând sub nici o formă realitatea (fie ea și dură pentru grup) pot schimba (uneori) percepția altor indivizi din afara grupului, asupra adevărului gol al acesteia. Și vă rog doar să vă aduceți aminte despre modul în care comunismul , în ultimii ani de existență în Europa, nega realitatea crudă : deși lumea era flămândă, înfrigurată (atât la propriu cât și la figurat) și ținută pur și simplu într-o teroare continuă, oamenilor li se inocula prin intermediul propagandei de partid, faptul că ” trăind clipe ne înnoiri mărețe”,  ” socialismul a învins la orașe și la sate”, iar la final, cândva, ” țările socialiste vor câștiga bătălia cu imperialismul american”, indiferent de ce fac unele ” bande  de indivizi certate cu legea, de sorginte legionară, conduse de agenturili străine” . Asta, în timp ce Zidul căzuse, iar ”socialismul măreț” se prăbușea rând pe rând în fiecare țară est europeană.

Cei mai dificili pași în tratarea negativismului( o spun terapeuții)  sunt întotdeauna primii. Cei în care cel care este  supus tratamentului, trebuie să accepte că EL este principala cauză a faptului că a ajuns în acel punct incomod al existenței sale și să accepte faptul că, există în adevăr și cauze externe, acelea pot  influiența, dar nu sunt determinante.  Înlăturarea trimiterii la cauzele externe atunci când negativismul se încearcă a fi tratat, este cea mai dificilă etapă de traseu, atât pentru pacient cât și pentru cel care încearcă să trateze pacientul. Iar acceptarea faptului că problema este în ograda sa și nu sistemul, țara, localitatea, starea vremii sau culoarea pielii sunt cauzele pentru care s-a ajuns în acel punct,  reprezintă primul succes în tratamentul negării.

Atunci când într-o localitate ai șase școli  gimnaziale iar mediile generale ale  notelor obținute de elevii acelor școli la examenul de capacitate sunt  1,30, 4,55, 5,94, 6,29, 6,35 și 6,41, iar tu spui că ”dacă nota este mai mare decât 6,50 atunci acea clasă este una bună”, neexplicând în baza cărui criteriu ai identificat valoarea 6,50 ca reprezentând  o bornă a bunei calități, în condițiile în care chiar așa fiind, nici una dintre școli nu a atins această valoare(fixată ad-hoc), reprezintă primele simptome ale unui negativism  periculos. Iar a te folosi de două medii mari din douăzeci și două de situații, dând exemplul a doi copii care (cinste lor) au obținut rezultate generale peste nouă și negând totalmente alte șapte situații din categoria 2,22, 2,40, 3,15, 3,22, 3,55, 3,90 și 3,95, consider a fi un lucru gravisim.

Mă întreb ce ar însemna oare ca omenirea să nege că pe planetă există și Somalia și să țină cont doar de existența minunatei Norvegii sau a feericei Elveții ? Și mai ales , mă întreb către ce dorește  cineva situat undeva la mijlocul plutonului să se îndrepte în viitorul apropiat: către Norvegia, sau către Somalia? Pentru că lumea viitorului nu se va conduce cu caractere ci cu știință de carte !

E greu, dar primul pas trebuie făcut. Trebuie rostite doar cuvintele magice : ” Numele meu e școala românească și … am o problemă ! ”

 

Anunțuri
Categorii:Uncategorized
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: